De ce stânga?

De ce stânga? O întrebare pe care încep să o primesc din ce în ce mai des.
Răspunsul este unul simplu, poate lipsit de substanță, însă bogat în gânduri.

Primul impuls l-am avut acum 5 ani, când curiozitatea a fost singura care m-a împins să mă alătur stângii. Impuls pe care nu-l regret și nu îl voi regreta niciodată. A fost o chestie de moment, o chestie venită din suflet. Cu timpul, încep să văd și cam ce înseamnă „stânga”, ce înseamnă „politică”, ce înseamnă „partid”, ce înseamnă „echipă”. Hai să le luăm pe rând. 

„Stânga” are în centru omul de rând, omul simplu, omul muncitor, apărarea drepturilor acestuia și sensibilitate față de suferințele lui. Se bazează pe progres - lucru foarte important, pentru că în societatea actuală totul înaintează cu viteză și este necesar nu numai să ținem pasul, ci și să ne dezvoltăm, să progresăm. Cum? Ținând cont de cel de alături, de faptul că suntem egali, de faptul că nu vrem să trăim într-o societate nedreaptă, „murdară”, lipsită de libertatea de expresie. Omul de stânga își iubește țara, iubește dreptatea, își iubește semenii și vrea ce-i mai bun pentru ei, vrea o lume perfectă - lucru care în momentul acesta pare imposibil, dar sper din răsputeri să devină realizabil. „Stânga” simte întotdeauna nevoia de schimbare și spre deosebire de dreapta, merge pe principiul egalității rezultatului și nu a șanselor, sprijină țărănimea și emanciparea femeilor. Acestea reprezintă doar o parte din lucrurile care m-au atras și m-au adus aici. 

„Politica” este o știință. Da, ok, este o știință. Dar, ce face această știință? Aduce împreună oameni, formează grupuri cu idei și interese diferite, dar care tind să ajungă la un punct comun. Pe de altă parte, ea este prezentă în toate interacțiunile umane și adună orientările și acțiunile din diferite sfere sociale. Este o activitate socială, proces de implementare a deciziilor, participare la nevoile statului și determinarea funcțiilor acestuia.

„Partid” este un cuvânt pe care l-am auzit încă de mică și pe care îl folosesc tot mai des în ziua de azi. „Partidul” este ca o a doua casă, nu este doar un grup de oameni, ci este ca o familie unde fiecare membru își spune ideile și își expune părerile, locul unde este ascultat, locul unde, la rândul său, ascultă și locul unde este ajutat. Personal, pentru că din punct de vedere personal am scris aceste rânduri, asta am găsit în Partidul Social - Democrat. 

Ultimul, dar nu cel din urmă, cuvântul „echipă” îmbracă indubitabil multe forme. În Tineretul Social - Democrat am întâlnit o echipă prosperă, o echipă tânără, de stânga, oameni care se implică și care vor o schimbare nu doar pentru persoana lor, ci și pentru ceilalți. Da, este adevărat, este mult de muncă, dar acest lucru nu ne împiedică să vrem să facem bine. De asemenea, nici părerile nonconformiste nu ne opresc, ci ne ambiționează. 

Ar fi multe de povestit, dar mă rezum la atât, la esențial. Nu este un articol științific, ci este un articol scris din suflet, o reflecție a ceea ce au reprezentat și ceea ce reprezintă pentru mine cele 4 cuvinte de mai sus.

Fii tu, nimeni altcineva!

Fii tu însuți. Fără măști, fără perdele...

Fii chiar tu schimbarea pe care vrei să o vezi în cei care te înconjoară. De ce? Pentru că numai așa, îi vei putea face și pe ei să procedeze la fel. Nu reușești? Mai încearcă, până îți iese. O dată, de două, de

trei, încearcă mereu. Merită să pui stăpânire pe tine, pe ceea ce gândești, pe ceea ce simți și pe ceea ce crezi că îți face bine. 

Adesea, ne lăsăm influențați de ”modele”, unele benefice, altele aflate la polul opus. De ce? Pentru că este mult mai ușor să ne facem auziți sau să ne integrăm într-o societate care funcționează pe bază de tipare. Și rulează, continuu, de-a lungul unui cerc, o curbă simplă, închisă, care separă mediul interior de mediul exterior. Exteriorul este reprezentat de oameni, iar interiorul ești chiar tu. De ce să nu ieși din rază? De ce să nu arăți că poți avea idei bune, că poți să fii mai mult decât un spectator? De ce să nu te implici în rezolvarea problemelor care chiar contează? De ce să nu îți exprimi propriile idei și păreri? De ce să nu faci asta, când ai tot dreptul? Ai tot dreptul să fii exact așa cum ești. Este o provocare. Și nu una ușoară. De fapt, este cea mai grea provocare a vieții: să fii tu însuți, într-o lume care se străduiește permanent să te schimbe, să te transforme într-un robot, ce preia și execută ordine. 

Ești unic. Nu asculta când ți se spune că ceea ce îți dorești este irealizabil. Luptă să le dovedești ”imposibilul”. Afirmă-te, vino cu ceva nou, cu ceva care să facă din lumea aceasta un tărâm mai bun, ușor de explorat și plin de farmec. Am auzit, deseori, de la persoane pe care le cunoșteam mai mult sau mai puțin, cuvinte ușoare, dar care cădeau greu: ”Nu poți face asta, este imposibil.” sau ”De ce să te împovărezi cu atâtea lucruri? Oricum le faci degeaba.” etc.  Ce am făcut cu aceste vorbe? Le-am păstrat într-un colțișor din mintea mea. Nu le-am alungat. De ce? Pentru că am încercat mereu să dovedesc contrariul, m-au ajutat să îmi definitivez personalitatea și să arăt că se poate și că nimic nu este degeaba. Și am fost mulțumită de rezultate.

Fii tu. Oricine altcineva, este deja luat. Ești unic, special, ești genial. Ești TU!

O zi banală de miercuri...

Zi banală de miercuri. Mă duc hotărâtă să îmi iau abonament la metrou. La Unirii, gândindu-mă că poate sunt toate cele trei case deschise, cu toate că doar una este pentru studenți și elevi, paradoxal, ce să vezi? O singură casă deschisă, coadă de câțiva metri. O doamnă începe să se certe cu casierița, prin urmare, reușește ceea ce și-a propus: se deschid și celelalte case. Degeaba, coada s-a făcut la fel la toate cele trei. O altă doamnă, după ce a stat o jumătate de oră, cu toate că avea prioritate pentru că era donator, când ajunge la ghișeu este trimisă la altă casă...altă coadă. Noroc cu un domn care îi dă prioritate. Se mai scurg 10 minute, o doamnă cu un copil de vreo 5 anișori, se roagă să fie lăsată în față. Fetiței i se făcuse rău. Unii strâmbau din nas, alții parcă i-ar fi dat întâietate, dar le-ar fi părut, totuși, rău că pierd încă 2 minute din viață. În sfârșit, o ființă "umană", în adevăratul sens al cuvântului, o bagă pe femeie în față, la casă. După 45 de minute de așteptat ( și asta nu este mult față de cei care au stat pe puțin o oră, ieri sau alaltăieri sau poate chiar și azi) ies mâhnită cu cartela de metrou în mână.

Aproape ajung acasă, dar îmi amintesc că trebuie să intru la supermarket. Acolo, ce să vezi? Coadă, bineînțeles. Vreo 2-3 case deschise și acolo. Scria undeva că dacă ești a patra persoană la casă, primești câțiva lei. Ce prostie! Aș fi primit sute dacă stăteai să te uiți la câtă lume era în fața mea. În final, ajung la casă, înaintea mea era o bătrânică ce își cumpărase niște mere. Culmea, merele nu puteau fi bătute pe casă.

Mă întreb acum: S-a meritat să stea doamna aceea la coadă ca să iasă cu mâna goală de acolo? Cum s-o fi simțit? Chiar nu se putea face nimic? Având în vedere că are o anumită vârstă. Și acum vine altă întrebare, revenind la metrou: Este posibil așa ceva? Este firesc să se întâmple astfel de lucruri doar din nepăsarea unora? Unde se greșește mai mult? Nu se pot găsi soluții ca o societate ca a noastră să funcționeze corect? Eu cred că da. Simțeam nevoia să scriu asta...